In Dezbateri

Diagnosticarea îndatorării întreprinderii se realizează cu scopul de a identifica ”simptomele” dependenței activelor față de finanțarea externă. Gradul de îndatorare este un indicator general care se calculează ca o proporție între datoriile totale și activul total. Rezultatul arată proporția de finanțare a activelor din alte surse decât cele proprii. Indicatorul ”grad de îndatorare” este inversul solvabilității patrimoniale și poate avea valori mai mici sau egale cu 1.

Peste 60% din falimente, cauzate de expunerea la riscuri

Finanțarea întreprinderii se face pe seama a două mari categorii de surse: endogene (capitalurile proprii, profitul, amortizarea, creditul comercial etc. ) și exogene (creditele bancare, subvențiile, fondurile nerambursabile etc.). Întreprinderile își asumă riscuri, de regulă, fie dinspre direcția finanțării, fie a activității curente fie a dezvoltării. Expunerea semnificativă la riscurile de finanțare reprezintă principala cauză a falimentelor (peste 60 % din totalul acestora).

Scopurile diagnosticării îndatoririi

Diagnosticarea îndatorării are următoarele scopuri:
·    determinarea gradului de expunerea activelor întreprinderii, în raport de sursele de finanțare;
·    identificarea nivelului capacității de autofinanțare;
·    crearea posibilității de acționare a pârghiei de pilotare financiară a întreprinderii;
·    suportul decizional al deciziei de apelare la finanțare exogenă.

Etapele de lucru în diagnosticarea îndatoririi

Pentru atingerea scopurilor propuse, diagnosticarea îndatorării întreprinderii presupune parcurgerea unor etape de lucru, după cum urmează:

I.    Definirea suportului informațional

–    balanțele de verificare și conturile analitice;
–    bilanțul (dacă analiza se face la momentele de raportare financiară pe seama situațiilor financiare);

II.    Descompunerea fenomenului economic (îndatorarea)

1.    separarea datoriilor:
a)    exogen,
b)    endogene

și, fiecare dintre ele, pe grupe de vechime

2.    determinarea pasivului întreprinderii la momentul ”n” al diagnosticului;
3.    calcularea indicatorilor ce reflectă îndatorarea;

III.    Recompunerea fenomenului analizat

a.    interpretarea rezultatelor generale;
b.    reprezentarea tabelară și grafică a rezultatelor;
c.    elaborarea concluziilor și emiterea opiniei asupra îndatorării;
d.    definirea măsurilor care pot fi luate.

Rata maximă a îndatorării

Practica financiară susține că rata maximă a îndatorării ar trebui să fie cuprinsă între 0,50 – 0,60 sau 50 -60%, optimul fiind de 0,56. O limita a îndatorării sub 0,50 arată o prudență ridicată în expunerea întreprinderii la riscuri și un apetit redus al expansiunii investiționale susținută de credite. Gradul redus de îndatorare denotă și dimensiunea rezervelor în apelarea împrumuturilor.
Un nivel al rate îndatorării de  0,60  arată o dependență ridicată a întreprinderii față de credite, concomitent cu gradul de reducere al autonomiei financiare. La un nivel mai mare de 0,80, situația financiară poate deveni alarmantă.

În ce privește gradul îndatorării exogene, nivelurile de optim sunt cuprinse între 0,45 – 0,52 sau 45 -55 %. Spre exemplificare, se prezintă evoluția îndatorării pentru perioada 2014 -2016 a unei întreprinderi economice:

 Indicatori Perioada Evoluția dinamică (%)
2014 2015 2016 2015/2014 2016/2015
Pasive totale 35.253.568 34.292.770 38.360.697 97,27 111,86
Datorii totale 23.711.082 21.703.193 26.898.170 91,53 123,94
Datorii exogene 11.618.257 13.882.616 16.210.223 119,49 116,77
Gradul de îndatorare total 0,67 0,63 0,70 -0,04 +0,07
Gradul de îndatorare exogen 0,32 0,40 0,42 +0,08 +0,02

Potrivit sistemului de raportare aplicat în practica financiară a întreprinderii, îndatorarea se situează în parametri superiori nivelului de optim, cu riscuri moderate în ce privește expunerea financiară.
Referitor la îndatorare exogenă, aceea care are capacitatea de a genera riscurile sistemice ce privesc autonomia financiară a întreprinderii, acesta se află la un nivel minim.

Coroborând cele două concluzii de mai sus, rezultă că întreprinderea se află pe un grad de îndatorare optim, nefiindu-i afectată autonomia financiară de împrumuturile contractate.

Dispunerea grafică reliefează elocvent evoluția gradului de îndatorare total și cel exogen sistemului întreprinderii, după cum urmează:

În ceea ce privește îndatorarea, întreprinderea nu și-a asumat riscuri semnificative, regăsindu-se în parametrii de independență financiară.

Concluzii

  • gradul de îndatorare exogen permite apelarea viitoare la credite, într-un regim moderat, concordant cu evoluția indicatorilor de tip economic (cifra de afaceri, producția fizică, stabilitatea activelor, stabilitatea personalului etc.;
  • îndatorarea endogenă înregistrează rezerve semnificative; sporirea surselor interne de finanțare duce la autonomizarea finanțării, reducerea dependenței față de instituțiile financiare și asigură o optimizare a costurilor finanțării;

Recomandare

  • analistul financiar recomandă prudență în menținerea gradului de autonomie financiară, în raport de instituțiile de credit.

 

Lasa un comentariu

Contactează-ne!

Trimite-ne un mail