In Media

Unii psihologi, dar mai ales oamenii înţelepţi, afirmă că starea naturală a omului este prostia. Într-o astfel de ipoteză, inteligenţa înseamnă o sumă a sclipirilor care apar dincolo de naturalul uman, mai des sau mai rar, într-o zi sau o viaţă de om. Unele ”învăţături” se pot transforma în nărav, acestea traducându-se prin obişnuinţa de a cere, de a pretinde ceva ca pe un drept al său.

Întunecarea: mediul de manifestare al prostiei!

Dacă asemuim prostia cu întunericul şi inteligenţa cu lumina, diferenţa dintre ele este precum între lumânarea aprinsă şi noaptea cea mai întunecată. Lumânarea, oricât ar fie ea de mică, are puterea de a străpunge întunericul cel mai întunecat: lumina ei firavă pătrunde prin orice beznă. Crudă-i viaţa: reciproca nu va fi niciodată valabilă!

Unora li se întâmplă să fie purtători de lumânări întreaga viaţă. Altora le prieşte întunericul, aidoma bureţilor din specia Scleroderma vulgare (băşina porcului), care se dezvoltă în condiţii de întunecime, întreţinându-şi reciproc creşterea. Conform dicţionarului, ciuperca este o ”încrengătură de plante inferioare, lipsite de clorofilă, care trăiesc ca parazite şi se răspândesc prin spori”. Dacă ar gândi, visul oricărei ciuperci ar fi să devină un copac falnic, plin de frunze şi flori, poate un cocotier!

Între întuneric şi lumină persistă opozabilitatea eternă: Dumnezeu a despărţit lumina de întuneric, dându-i fiecărei stări roluri precis definite, încă de la facerea lumii.

În spectrul politic nu pătrunde lumină!

Napoleon a afirmat că ”în politică, prostia nu este un handicap”! Dacă mai adăugăm două ingrediente, viclenia şi răutatea, rezultă un produs care se defineşte prin politicianul zilelor noastre. Când nu reuşesc să-şi menţină starea lor naturală, adică întunericul în care şi-au prins sporii, apelează la condimente precum calomnia, denigrarea, bârfa şi ura. Le folosesc împotriva tuturor şi le accentuează atunci când simt lumânările prin preajmă. Mediul în care trăiesc le aparţine, este doar al lor. Orice impietate de lumină este sancţionată cu… stingerea ei.

Este posibilă deratizarea politică?

Oamenii dotaţi cu bun simţ se întreabă, pe bună dreptate, de ce partidele politice nu-şi deschid ferestrele ca să pătrundă lumina în interiorul lor. De ce nu sunt cooptaţi în politică oameni purtători de valori autentice, aducători de lumină naturală?! Răspunsul poate fi unul simplu sau mai elaborat. Ca să ne fie mai uşor, îl luăm pe cel simplu: de aia. Pentru că nu vor! De ce să-şi dorească afectarea mediului lor de dezvoltare?!

Prin comparaţia dintre lumină şi întuneric li s-ar vedea micimea neuronală şi lipsa de sclipire. Mai mult, din toată strălucirea cu care se cred înzestraţi în mediul lor, praful s-ar alege şi mucegaiul. În bezna nopţii, toate pisicile sunt negre, iar, din lipsă de comparaţie, toţi politicienii sunt minunaţi şi devotaţi interesului general din societate. Asta până se iveşte lumina.

Să ne ima­ginăm absurdul: un purtător de lumânare, un om înzestrat cu valori autentice, intră într-un partid politic şi este ascultat şi luat în seamă. Instantaneu s-ar crea o prăpastie între el şi membrii cotizanţi, ca de la lumină la întuneric. Asta pentru că, odată aprinsă lumina în odaie, mediul propice sporilor de ciupercă nu ar mai fi prielnic dezvoltării lor. În orice partid, lucrurile stau la fel: şi în toate se impune o luminare şi o deratizare generale!

Omul cu lumânarea nu poate schimba întregul pat germinativ, nici dacă i s-ar permite acest lucru. Admiţând că se mai întâmplă şi minuni, cu câţi membri va rămâne un partid după curăţenia generală? Dacă i s-ar da o astfel de permisivitate omului cu lumânarea, rezultatul ar însemna sinucidere curată pentru toţi aceia care populează zona întunecată a politicului. Nu-i cred capabili de astfel de gesturi!

CITEȘTE articolul integral publicat în Graiul Maramureșului din 9 februarie 2018.

Lasa un comentariu

Contactează-ne!

Trimite-ne un mail