In Dezbateri

Există echitate fiscală? Dacă DA, cine o consideră? În planul practic, unde se regăsește echitatea fiscală? Mai mult, ce este echitatea în materie fiscală? O fi un fel de egalitate în fața impozitelor, o relație pur matematică sau…  Acest principiu al impunerii a fost enunțat pentru prima dată de către Adam Smith. A devenit o noţiune înțeleasă în diferite moduri şi este indicat cu diferiţi termeni, aparent având acelaşi sens.

Termenul de echitate fiscală

Ne-am pus întrebarea dacă într-adevăr termeni ca echitate fiscală, justiţie fiscală, dreptate fiscală sau egalitate fiscală au acelaşi sens şi exprimă acelaşi fenomen. Această întrebare porneşte de la faptul că, în evoluţia istorică a termenilor, se constată o anumită etapizare a utilizării lor.

Termenul a fost folosit, în planul relațiilor fiscale, atunci când Revoluția franceză cerea eliminarea privilegiilor fiscale de care se bucurau anumite categorii sociale (nobilimea şi clerul). Conform aforismului care circula în acea perioadă: ”nobilimea slujeşte regele cu spada, clerul cu rugăciunile, iar cea de-a treia stare cu banii”.

În sens larg, noţiunea de echitate face trimitere la ”sentimentul spontan al dreptăţii şi al nedreptăţii care se manifestă în aprecierea unui caz particular şi concret”. În sens strict se traduce prin dreptatea care se determină mai degrabă în funcţie de spiritul uman decât de litera legii şi care poate chiar tempera sau revizui legea în măsura în care aceasta se demonstrează ”insuficientă datorită caracterului său general”[1]

Realizarea echității fiscale

Concret, echitatea fiscală se realizează atunci și numai atunci când sarcina fiscală este stabilită în legătură și condiționare cu capacitatea contributivă a plătitorului.

Capacitatea contributivă a plătitorilor se apreciază raţional ca fiind determinată de mărimea averii, venitului sau profitului, ori a patrimoniului sau activităţii lucrative a acestuia. Existenţa averii, venitului sau profitului constituie condiţia elementară şi în acelaşi timp esenţială a perceperii impozitelor. Și, implicit, existenţa unei anumite capacităţi contributive a plătitorilor.

Stabilirea obligaţiilor fiscale în sarcina contribuabililor în funcţie de capacitatea contributivă a acestora constituie esenţa principiului fundamental al impunerii: echitatea fiscală.

Subiect de dezbateri aprinse

În teoria, dar mai ales în practica fiscală, principiul de echitate constituie subiect de dezbateri aprinse, de polemici şi controverse. În mod deosebit în situaţiile în care sunt instituite sau se modifică anumite impozite sau taxe.

Subiectul discuţiilor este în legătură cu efectele pe care le generează impozitele: acoperirea cheltuielilor publice, diminuarea veniturilor personale ale contribuabililor, influenţa asupra nivelului de trai, influenţele de natură economică etc. Uneori populismul liderilor politici (şi nu numai) este dus in extremis atunci când este analizată echitatea fiscală. Din nefericire, evocarea echităţii fiscale nu se materializează în plan practic, fiind ”eclipsată” de nevoia de randament fiscal ridicat.

Nevoia de protecție socială

Pe de altă parte, nevoia de protecţie socială, ca măsură compensatorie ca urmare a majorării unor cote sau modificării condiţiilor de impunere, este aprig discutată şi analizată. Ne referim aici la acea protecţie socială pe care o regăsim în faza redistribuirii veniturilor bugetare (alocarea cheltuielilor).

Considerăm ca protecţia socială (ajutorul de stat) este absolut necesară. Ne punem, însă, întrebarea: nu ar fi mai eficientă sau mai justă susţinerea protecţiei sociale prin sistemul de impozitare? Cum? Cât se poate de simplu: acționând în faza de formare a veniturilor bugetare şi nu în cea de redistribuire a lor.

Nu am inventat noi roata și nici modul în care se poate face protecție socială renunțând la o sumedenie de verigi intermediare prin care umblă banii destinați protecției sociale. Cum legile fizicii nu s-au schimbat încă, prin fiecare atingere a uneia dintre verigi, datorită legii frecării, o parte din resursele destinate acestui scop riscă să se piardă.

Protecţia socială prin sistemul de impunere fiscală

Practica fiscală a statelor dezvoltate confirmă capacitatea sistemelor fiscale de a realiza o nivelare a veniturilor în mod echitabil. Se lasă la dispoziţia contribuabililor echivalentul protecţiei sociale care, în alte condiții, s-ar efectua prin afectarea de cheltuieli bugetare în această direcție.

Utilizarea unei astfel de pârghii în cadrul politicilor fiscale – protecţia socială prin sistemul de impunere fiscală – are capacitatea de a ”produce” câteva avantaje de ordin general. Atât pentru o categorie de contribuabili, aceia asistați, cât și pentru administrația fiscală, cum ar fi:

  • micşorarea ecartului dintre momentul plăţii impozitelor şi cel al plăţii ajutoarelor de stat;
  • reducerea volumul de muncă a aparatului de stat, implicit o posibilă diminuare a costurilor administrării;
  • eliminarea subiectivismul în procesul alocării cheltuielilor bugetare; anchetele sociale nu mai sunt puse sub semnul întrebării sau a arbitrariului;
  • diminuarea sentimentul de umilinţă, acela de a fi considerat asistat al statului;
  • reducerea birocraţiei, atât de necesară pentru intrarea într-o minimă normalitate a raporturilor dintre stat și cetățenii săi;
  • creşterea civismului fiscal etc.

O astfel de protecţie socială, prin utilizarea sistemului de impozitare a veniturilor ca pârghie de reglare a fluxurilor financiare, este posibilă pentru toate categoriile de plătitori.

Aplicarea corectă a echității fiscale

Aplicarea corectă a principiului de impozitare numit ”echitatea fiscală” este în măsură de a răspunde corect la câteva întrebări care au rămas fără răspuns de aproape 30 de ani:

  • care este locul maximei de echitate fiscală în cadrul principiilor generale ale impunerii veniturilor?
  • respectarea echităţii fiscale în etapa de formare a veniturilor constituie o realitate pragmatica sau doar o ”lozincă” electorală?
  • se dorește obținerea de economii în veniturile statului, atât din reducerea costului asistenței sociale cât și al diminuării ”scurgerilor” financiare datorate legilor fizicii?
  • nevoia de randament fiscal prevalează în fața umanismului fiscal?
  • dacă da, aceasta este societatea pe care ne-o dorim?
  • dorește cineva să afle care sunt factorii promovează inechitatea fiscală?

Doriți răspunsuri adecvate sau argumentate? În funcție de optica abordării, perspectivele asupra echității fiscale sunt diferite!

[1] Dicţionar Enciclopedic de Filozofie, Editura All Educaţional, Bucureşti, 2000 (Aristotel)

Lasa un comentariu

Contactează-ne!

Trimite-ne un mail