In Media

Politrucul român, cocoțat pe scara puterii, are ca preocupări fundamentale imaginea și orgoliul. O bună parte dintre politruci, mai ales cei mărunți în intelect, aceia care dețin ponderea cantitativă ridicată, se străduiesc să se oglindească în ochii și mințile alegătorilor ca făcători ai binelui comun. Cum politrucul nu are în palmares o meserie codificată, el nu poate conjuga verbul a face.

Orgoliul crește proporțional cu prostia!

Se uită politicianul nostru în oglindă și își zice: ”Doamne, fain îs! Da cât îs de deștept! Da ce puternic îs!” Și crede cu tărie tot ce-și zice, ba mai și adaugă câte ceva pe măsură ce acumulează cuvine în vocabular. Un astfel de monolog este posibil pentru că a fost legitimat prin vot direct sau via partidul din care face parte, recunoscându-i-se astfel calitățile ”bune”. Ce vă mirați, nu ați auzit de calități ”rele”?

Imaginea este totul! Pentru imagine se fac și se desfac guverne! Activitatea politică dâmbovițeană se rezumă la a da… bine! Sau… a lua mult?! Încă nu m-am dumirit. Spiritul de haită, numit și disciplină de partid, este la el acasă în politica românească. Dacă orgoliile unui big boss o cer, ostașii politici se fac preș și se conformează mai abitir decât la raportul regimentului.

Obișnuința-i a doua natură

Politrucul de doi lei și ceva nu poate exista ca om al acțiunilor concrete, al faptelor în folosul acelora care i-au deschis drumul spre putere; el nu le are pe astea cu acțiunea, dar nici nu-l caracterizează direcția. Politrucul trebuie musai să vorbească, cu sau fără rost și cu sau fără treabă, și să ne spună despre ce va face când va face. Important este să-l asculte cineva.

Pentru a rezolva și problema audienței, se va înconjura cu adulatori-trepăduși, acele specimene umane cu sarcini precise de a-i zgândări și ține treaz orgoliul, amintindu-i despre: cât de bine le zice el opozanților, ”că cum le zice el mai rar, nenicule”, ce țoale mișto poartă, ce freză și sprâncene à la Oprea și-a tras, da ce mașină, ce viloi, ce amantă cu șarpantă ș.a.m.d. Și, iacă așa, zi după zi, adulați și lăudați, le sporește stima de sine mai ceva ca Zmeului coada. Încrederea rezultată din anvergura vorbelor și a periuțelor crește și ea peste măsură.

Se lucrează și cu verbul ”a face”, însă conjugat numai la viitor…

De dragul imaginii, unii politruci joacă la ruleta rusească țara și neamul ei. Asta se întâmplă la noi: un premier nu-i bun că-i cu statul paralel, altul că-i securist (!)… Ce mai contează poporul  când onoarea lu’ nenea este nereperată? N-ar fi niciun bai dacă mizeria morală i-ar afecta doar pe ei. Ce să ne facem, însă, că – atunci când înoată în ea, ori de câte ori orgoliile lor se simt rănite la… Mustață – ne murdăresc și pe noi. Sper să nu aduc un afront prea mare democrației, dar, în astfel de cazuri, patru ani de legislatură sunt prea mulți. În mod firesc, prin faptul că noi i-am legitimat prin vot, ar trebui să ne pese de ceea ce fac în interesul lor și în detrimentul nostru.

Cum ies politrucii din mocirla în care au intrat de bună voie? Făcând promisiuni că se vor da bani la județe dacă nu va mai fi ăla, ci va fi aia. Sau d’aia? Încă nu se știe cu siguranță, se mai fac săpături! S-au făcut promisiuni organizațiilor de partid că li se vor împlini toate năzuințele, că vor fi bani pentru deschiderea aeroportului, că drumurile se vor moderniza, că… Da, se mai lucrează și cu verbul a face, însă conjugat numai la viitorul simplu.

S-o fi prostit cineva?!

Pe ei, pe politicieni, nu-i putem acuza de prostie. Asta pentru că noi le-am dat girul și ar însemna să recunoaștem mai multe decât am dori s-o facem. Aceștia, aflați în vremelnică reprezentare politică, au câștigat alegerile la scor de baschet, opoziția-i un zero barat, economia merge și fără de ei și ar merge și mai bine, un președinte ne-jucător, un popor ascultător, iar ei?! Ne transmit că știu ei ce-i mai bine pentru țară, pentru generația tânără care îngroașă rândurile analfabetismului funcțional, acum, în vremea Centenarului Unirii. Noi, nu! Noi nu suntem ca ei!

O fi vorba despre niscaiva prostie, pe-aici prin spațiul caprato-ponto-danubian? Andrei Pleșu a dezvoltat aspectele prostiei într-o conferință memorabilă, în care zicea că: prostul este acela care știe, știe tot și de toate; dacă ești atent la el, te învață el ce și cum, iar dacă nu înțelegi… ești prost! În aceste zile, la noi baba se piaptănă! Și nici măcar nu sunt încă zilele babelor!

CITEȘTE materialul integral în Graiul Maramureșului din 26 ianuarie 2018.

Lasa un comentariu

Contactează-ne!

Trimite-ne un mail