In Dezbateri

Centrele de prelucrare pot fi definite ca centre de costuri.  Atingerea dezideratului de productivitate presupune bugetarea fiecărei activități și, uneori, a fiecărei operațiuni, respectiv a Centrelor de prelucrare. Centre de prelucrare care asigură condițiile de optimizare ale costurilor de producție și care conduc managementul către performanță.

Centrele de prelucrare – definiție, avantaje și dezavantaje

Centrul de prelucrare (CP) se definește ca fiind o maşină-unealtă cu comandă numerică, dotată cu o magazie de scule şi cu mecanism de transfer, care poate efectua – în ciclu automat – schimbarea sculelor între postul de schimb al magaziei şi arborele principal.

Din punct de vedere tehnic, CP se caracterizează și prin următoarele:

a)    avantaje, cu referire la:

  • reducerea intervenţiei operatorului în alimentarea cu sculele necesare;
  • posibilitatea executării unui număr foarte mare de operaţii dintr-o singură prindere;
  • reducerea timpilor auxiliari;
  • creşterea gradului de încărcare și utilizare intensivă a maşinii etc.

b)    dezavantaje, în ce privește:

  • timpul mai mare, necesar prinderii, poziţionării, orientării şi fixării pieselor;
  • necesitatea opririi maşinii pentru prinderea sculelor, pieselor şi dispozitivelor de lucru;
  • productivitate nesatisfăcătoare (10 – Vișan A., Ionescu N.).

Suport tehnic pentru optimizarea costurilor

Din perspectiva calculației costurilor, CP sunt tratate ca Centre de responsabilitate (CR), concept generic care sugerează segmentarea activităților economice pe componente funcționale, Centre de responsabilitate care pot fi planificate (bugetate) și urmărite în mod distinct.

Organizarea calculației costurilor are ca cerință fundamentală posibilitatea planificării și urmăririi lor  pe tot parcursul  proceselor de producție. Un astfel de sistem organizatoric solicită posibilitatea unui control riguros asupra articolelor de calculație directe, dar și asupra elementelor de cost indirect.

În acest context se naște nevoia de planificare a costurilor la nivelurile organizatorice minimale (echipă, mașină, muncitor). O astfel de cerință rezidă din nevoia atingerii unei productivități ridicate, singura care are capabilitatea de a conferi premisele de optimizare a costurilor.

În situația acțiunii factorilor generatori de fluctuație pe piețelor specifice, marja profitului preia comportamental acestora, cu posibilități reale de a fi afectată negativ. Dar rezultatul procesului de  optimizare a costurilor asigură menținerea marjei profitului în parametrii de eficiență, pe seama rezervelor din optimizare.

Centrele de prelucrare au capacitatea de a oferi controlul direct asupra costurilor, pornind de la gestionarea adecvată a timpilor de fabricație și, mai ales, a timpilor de staționare.

Raportând neajunsurile pe care le înregistrează CP la costurile de producție, se poate afirma existența unei legături de condiționare între:
a)    timpii de staționare și elementele de consum indirect (energie, consumabile, mentenanță etc.);
b)    timpii de staționare și randamentele tehnice, productivitatea muncii, eficiența etc.
Soluționarea unor astfel de relații poate reprezenta o direcție de abordare a procesului de optimizare a costurilor.

Regimul de exploatare – resursă de optimizare a costurilor

Determinarea regimurilor de exploatare a unui CP se obține în condiţiile admiterii unui criteriu determinant, care poate fi:
a)    costul minim
b)    productivitatea maximă

Din rațiuni tehnice, economice și financiare, criteriul practicat este acela care urmărește optimizarea costului.  Obținerea criteriului de cost optim presupune existența unui regim de exploatare adecvat, situație în care productivitatea generală va înregistra același trend.

Elementul esenţial în stabilirea parametrilor pentru regimurile de exploatare îl constituie caracteristicile tehnice ale CP.


în care:
p – parametrul de exploatare
m – exponentul exploatării, determinat în mod experimental
ts – timpul de staționare
a – tarifarea orară pentru muncitori
Cexpl – costul de exploatare a CP
ti – timpul normat de staționare, determinat prin măsurători funcție de operațiile ce trebuie executate

Sesizând  legătura de convergență dintre regimul de exploatare (timpii de staționare), pe de o parte, și consumul de resurse, randamente și productivitate pe de altă parte, cercetarea solicită ca punct de plecare o astfel de relație. Prin răspunsurile primite se va putea identifica nivelul optim al regimului de exploatare, astfel încât consumurile controlabile să fie minime.

Performanța, provocarea fundamentală a managementului

La performanță se poate ajunge prin:

  • dezvoltarea piețelor specifice cu menținerea celor existente; dezvoltarea cererii sau  cucerirea unor segmente de piață de la întreprinderile concurente sunt metode ortodoxe într-o economie de piață, iar succesul este asigurat de prețul competitiv.
  • creșterea randamentelor interne; un astfel de țel presupune atingerea unui nivel bun al  productivității: acest scop se poate atinge pe mai multe căi, separate sau convergente; una dintre ele este aplicarea unui proces de tehnologizare la standarde ridicate; a doua, cu grad ridicat de eficiență, se află la îndemâna managementului și se referă la optimizarea costurilor, fiind pe un grad de adecvare cu sistemul endogen și cel mai puțin supusă acțiunii factorilor exogeni sistemului întreprinderii.

Aplicarea mecanismelor de planificare, capabile să răspundă cerinței de control operativ, este doar un pas făcut pentru îndeplinirea cerințelor de performanță.

 

  • Care grad de îndatorare e prea precaut și care prea riscant? Te ajutăm să pui diagnosticul corect!
  • În căutarea performanței, care pași se impun și care țin de hazard? Facem împreună analiza de risc!
  • De ce să ai încredere în soluțiile Prodatacons?

 

Lasa un comentariu

Contactează-ne!

Trimite-ne un mail